In fiecare dintre noi se ascunde... un estetician, un expert in probleme dietetice, un doctor-farmacist care-si ajuta semenii sa se lase de fumat, un analist politic si un moralist radical! Nu! Nu este asa! Nimeni in afara de noi nu se poate ascunde in noi ! Dar, unii ar fi indreptatiti sa spuna asemenea lucruri cand iau contact zilnic cu astfel de "profesionisti"!
Eu nu detin o expertiza in domeniul problemelor dietetice sau al celor privitoare la cauzele fumatului insa va pot spune o metoda simpla prin care puteti renunta la fumat! E aceeasi pe care am urmat-o si eu!
Incep prin a va intreba: Inainte sa incepeti sa fumati ati luat niste pastile sa va "pregatiti"? Ati cerut sfatul "medicilor" sau al "preotilor" sau al "psihologilor"? Nu! Ati luat o tigara , ati aprins-o si ati fumat-o ! Cand renuntati la fumat procedati in sens invers ! Stingeti tigara si nu va mai luati altele ! Desigur, fara a urma sfaturi inutile si pasi "premergatori" ! " Pofta buna! "
vineri, mai 30
Modestia ? O masca senila
Simplul fapt ca o persoana recunoaste ca este modesta demonstreaza fatis ca nu este asa!
joi, mai 29
Tacand spui totul!
Cel mai mare respect pe care il poti oferi si care i se cuvine unui lucru pe care nu il cunosti e sa taci ! Dar sa taci cu toata fiinta ta... sa ramai inmarmurit ca in fata unui miracol divin... sa fii pregatit sa accepti sau nu ceea ce se petrece... dar sa pastrezi linistea!
Nimeni nu poate spune cu adevarat macar un gand valoros despre ceea ce nu a cunoscut! Si totusi auzim in permanenta basme despre Dumnezeu, teorii de ale psihologilor, analize despre timp si spovedanii de ale calugarilor nebuni! Celor care nu sunt inca atei, le-as spune ca cea mai mare blasfemie e incercarea de a-l cunoaste pe Dumnezeu ! De ce nu prefera ei sa taca? Se cred ei mai intelepti decat Socrate?
Ceva este a sti, cu totul si cu totul altceva este a cunoaste ! Poti sti toata istoria omenirii, dar fara sa fi cunoscut macar un soldat roman! Poti sti toata istoria religiilor, dar nu poti incerca sa-l cunosti pe Dumnezeu! Mai bine taci ! Tacand spui totul!
Nimeni nu poate spune cu adevarat macar un gand valoros despre ceea ce nu a cunoscut! Si totusi auzim in permanenta basme despre Dumnezeu, teorii de ale psihologilor, analize despre timp si spovedanii de ale calugarilor nebuni! Celor care nu sunt inca atei, le-as spune ca cea mai mare blasfemie e incercarea de a-l cunoaste pe Dumnezeu ! De ce nu prefera ei sa taca? Se cred ei mai intelepti decat Socrate?
Ceva este a sti, cu totul si cu totul altceva este a cunoaste ! Poti sti toata istoria omenirii, dar fara sa fi cunoscut macar un soldat roman! Poti sti toata istoria religiilor, dar nu poti incerca sa-l cunosti pe Dumnezeu! Mai bine taci ! Tacand spui totul!
luni, mai 19
Toata viata e doar un joc fals !
Ce altceva ar putea fi atunci cand totul pare purtat de vant? Cand totul e sortit mortii? Sfarsitul. Ce aberatie inventata de oameni. Ce altceva ar putea fi cand iubesti atat de mult si atat de intens incat insasi iubirea pe care o dezvolti in tine te poate distruge?
miercuri, mai 14
Friedrich Nietzsche - "arhitectul postmodernului" - arhitecul criticii
"Prostiile debitate de intelepti nu sunt crezute: ce prejudiciu cauzat drepturilor omului!" - ( Dincolo de Bine si de Rau )
marți, mai 13
exista prejudecati asupra prejudecatilor
Paradoxul prejudecatii spune ca cea mai mare prejudecata este credinta in lipsa oricarei prejudecati din gandirea unui individ.
Totusi, acesta nu a fost acceptat intru totul si asa s-au dezvoltat in timp anumite prejudecati despre prejudecati. Filosofi precum H.Arendt au mers pana la a afirma ca "prejudecata este refuzul de a gandi" sau ca prejudecatile sunt acel ceva de care trebuie sa ne lipsim atunci cand incepem o cercetare. Tind sa cred ca unei asemenea ratiuni i-as putea replica faptul ca o asemenea ipoteza este autocontradictorie. Insasi refuzul de a gandi implica gandire, indiferent de intensiunea sau de extensiunea conceptului de gandire. Nu poti construi nicio ipoteza fara un minimum de efort intelectual, iar in in constructia oricaror prejudecati acel minim efort este deci necesar. Aceasta categorie de persoane care adopta un punct de vedere similar cu cel al H.Arendt refuza oare sa gandeasca? Pentru ca sufera de cea mai mare prejudecata, de aceea ca nu au nicio prejudecata, intrucat presupun ca le-ar displace sa se creada despre ei ca refuza sa gandeasca.
Asa cum s-a ajuns pana la concluzia ca "omul este masura lucrurilor", fapt cu care nu sunt de acord, eu afirm ca prejudecata este masura gandirii. Nu poti dezbate nicio tema fara a porni de la anumite ipoteze, de la anumite prejudecati. Trebuie sa se inteleaga diferenta dintre prejudecata si axioma. Prejudecata este masura gandirii , nu gandirea insasi, nu adevarul absolut instaurat in minte. Prejudecatile pot fi testate , argumentate sau contraargumentate. Cred ca efortul intelectual si rezultatele creatiei sunt mai mari in cazul unor persoane cu prejudecati ( care sunt constiente de prejudecatile lor), intrucat acestea trebuie sa cada de acord sau nu asupra unei idei dinainte formulate, pentru ca mai apoi sa dezvolte acea idee ori sa creeze altele noi.
Noi toti avem prejudecati, putini sunt constienti de ele , insa si mai putini recunosc. Simplul fapt ca noi toti credem ca maine Soarele o sa continue sa rasara e o prejudecata.
Totusi, acesta nu a fost acceptat intru totul si asa s-au dezvoltat in timp anumite prejudecati despre prejudecati. Filosofi precum H.Arendt au mers pana la a afirma ca "prejudecata este refuzul de a gandi" sau ca prejudecatile sunt acel ceva de care trebuie sa ne lipsim atunci cand incepem o cercetare. Tind sa cred ca unei asemenea ratiuni i-as putea replica faptul ca o asemenea ipoteza este autocontradictorie. Insasi refuzul de a gandi implica gandire, indiferent de intensiunea sau de extensiunea conceptului de gandire. Nu poti construi nicio ipoteza fara un minimum de efort intelectual, iar in in constructia oricaror prejudecati acel minim efort este deci necesar. Aceasta categorie de persoane care adopta un punct de vedere similar cu cel al H.Arendt refuza oare sa gandeasca? Pentru ca sufera de cea mai mare prejudecata, de aceea ca nu au nicio prejudecata, intrucat presupun ca le-ar displace sa se creada despre ei ca refuza sa gandeasca.
Asa cum s-a ajuns pana la concluzia ca "omul este masura lucrurilor", fapt cu care nu sunt de acord, eu afirm ca prejudecata este masura gandirii. Nu poti dezbate nicio tema fara a porni de la anumite ipoteze, de la anumite prejudecati. Trebuie sa se inteleaga diferenta dintre prejudecata si axioma. Prejudecata este masura gandirii , nu gandirea insasi, nu adevarul absolut instaurat in minte. Prejudecatile pot fi testate , argumentate sau contraargumentate. Cred ca efortul intelectual si rezultatele creatiei sunt mai mari in cazul unor persoane cu prejudecati ( care sunt constiente de prejudecatile lor), intrucat acestea trebuie sa cada de acord sau nu asupra unei idei dinainte formulate, pentru ca mai apoi sa dezvolte acea idee ori sa creeze altele noi.
Noi toti avem prejudecati, putini sunt constienti de ele , insa si mai putini recunosc. Simplul fapt ca noi toti credem ca maine Soarele o sa continue sa rasara e o prejudecata.
luni, mai 12
filosofia umbrelor ... ca raspuns la filosofia luminilor
Individualismul naste monstri, in prezent, iar in timp va naste moarte.
Firea umana naturala este stapanita de ceea ce poate intr-o societate nu isi doreste.Interesul imediat si individual primeaza. Omul danseaza dupa ritmurile naturii, iar natura este indiferenta, plina de incertitudini, devastatoare asupra sa insasi. Ura, suspiciunea, dorinta de a domina , apararea cu pretul vietii a intereselor personale ... acestea sunt elemente ce definesc comportamentul unui individ intr-o comunitate pe care a format-o pentru concurenta.
Tot ceea ce nu este de dorit, este interzis ! De ce nu se incearca mai degraba sa fie interzisa interzicerea? De ce sa fim adeptii unui stoicism ipocrit intr-un mediu in care simplul fapt ca morala este un lucru demn de lauda,arata defapt lumea deplorabila in care traim ! Ceea ce nu este de dorit ar trebui sa fie deasupra dorintei! Ura trebuie canalizata in sensul util comunitatilor, ura nu trebuie interzisa ! Natura umana, poate ea fi interzisa? Cei care lupta pentru adevaruri absolute, unice si incontestabile sunt dusmanii vietii. Pentru ca viata sa fie perceputa asa cum e ea, pentru ca viata sa existe deci, are nevoie de moarte. Pentru ca moralitatea sa fie utila, are nevoie de imoralitate. Pentru ca adevarul sa satisfaca necesitudinile fiecaruia este nevoie, paradoxal, de o lipsa de adevar. Oamenii au conceptii despre viata diferite, moduri de viata diferite , si chiar un adevar absolut este interpretat de fiecare in mod diferit. Pentru ca fiecare sa fie fericit are nevoie de adevarul sau. In acest caz, lupta impotriva neadevarurilor nu este oare lupta impotriva Adevarului? Nu sunt ei dusmanii vietii?
Omul este prins de mediul in care traieste tocmai de ceea ce il poarta prin mediul in care traieste. Realitatea imediata primeaza. Corpul primeaza intelectului si metafizicului. Omul este prins in capcana materiei. Are nevoie de o bucata de plastic pentru care sa traiasca, pe care sa o dezvolte, sa o inmulteasca , sa o apere si pentru care sa-si dea viata eventual.
Doresc acum sa fac o comparatie a naturii umane cu cea a naturii umbrelor pentru a demonstra, sper eu mai bine, felul in care omul este prins intr-o lume a materiei care corupe. O materie care corupe intelectul, o materie care corupe spiritul! Astfel, gandindu-ne la umbre, trebuie sa facem referire la conceptul de lumina , la conceptul de intuneric si la conceptul de materie. Desigur ca intunericul si lumina sunt complementare in plan teoretic, au nevoie una de cealalta pentru a exista, daca ne referim strict la planul empiric, al materiei, putem observa intunericul si lumina in situatii diferite, existand una in lipsa celeilalte, insa daca ne referim la umbra acest lucru nu mai este posibil fara ajutorul unui intermediar, a unui corp. Astfel, umbra are nevoie de lumina, de intuneric si de un corp, de materie, pentru a se face observata.
Umbra unui copac are nevoie de acel copac pentru a exista !
Lumina Soarelui atinge Pamantul sub forma de "umbra", caci atinge mai intai copacul. Asadar putem distinge o serie a celora care se nasc, traiesc si mor sub acea umbra, poate inconstienti, poate indiferenti, sau poate prea ocupati de bucata lor de plastic. Si mai exista o serie a celora care vad copacul, constientizeaza ca umbra este doar o insula de intuneric intr-un ocean de lumina, insa prefera sa faca tot posibilul ca sa pastreze situatia asa. Poate ca ei au plantat copacul, ori din orgoliu ori din vointa de putere ! Asa cum acea umbra nu poate exista fara un copac, oamenii nu pot exista fara o bucata de plastic, fara proprietatea privata. Asadar nu sunt oamenii doar niste umbre?
Desigur ca instinctele legate de materie vor ramane tot timpul aceleasi, corpul, materia, copacul fiind aceleasi. Starea naturala a individului si dorintele si necesitudinile acestuia raman tot timpul aceleasi, altfel nicio filosofie despre fiinta nu ar mai avea sens. Instinctele nu trebuie inhibate, nu trebuie interzise, trebuie sa fie folosite. Insa modul in care acestea sunt folosite, interzise sau oprimate depinde de modul in care umbra se misca in functie de Soare. Altfel spus, modul in care oamenii traiesc depinde de ideologia specifica acelor vremuri. Filosofia Luminilor trebuie sa-si recunoasca vina de a fi controlat aceasta umbra, si mai mult, trebuie sa-si recunoasca vina de a fi inteles gresit natura umana.
"Aveti curajul de a va folosi propriul simt al ratiunii !" a spus Immanuel Kant. Ce-i indreptateste pe oameni oare sa aiba acest curaj? Ar trebui oamenii sa aiba acest curaj? Poti sa crezi in curajul unui individ care doreste sa atace un altul asemeni lui folosindu-se de o sabie pe care nu a manuit-o niciodata? O unealta pe care nu stii sa o folosesti nu devine ea oare o povara? De ce sa inspiri acest curaj unor indivizi care nu stiu sa se foloseasca de instrumentul ratiunii? Pentru ca ratiunea nu poate niciodata fi mai mult decat un instrument, iar acest lucru a fost acceptat de multi inaintea mea. Fiindu-i individului acordat acest drept de a se folosi de propria ratiune nu ar rezulta oare o serie de esecuri ideologice ori stiintifice? Si daca ratiunea este doar un instrument, indemnul de a se folosi de ratiune nu este oare la fel de nechibzuit ca indemnul de a se folosi de orice alt instrument pentru atingerea scopului fiecaruia?
"Evul Intunecat" nu a murit, continua prin Iluminism, prin Liberalism. Lumii ii dau astfel semnificatia de a fi un loc al umbrelor in miscare, mereu nelinistite, alergand spre un scop niciodata definit.
Calca peste aceste umbre, peste acest timp infasurat in scrum, pierdut intr-un pustiu sinistru. Candva a fost o gradina simpla , o utopie, o lume ideala din care tu ai decazut. Ai cazut dintr-un cer inalt in acest desert insorit si n-ai aflat adapost decat in cea mai adumbrita si mai mlastinoasa dintre padurile pamantului, in care doar doua animale mai traiesc: tigrul si gaurul, care indeamna la concurenta, in loc de cooperare, insa si acea concurenta este corupta. Gaurul ii este un mai bun prieten tigrului decat tigrul siesi. Cei care poseda aceleasi puteri nu mai pot avea incredere decat in cei asupra carora pot sa le exercite, si nu in cei cu care pot sa si le mareasca.
Calca totusi peste aceste umbre si nisipuri fara a deveni una din ele, nu fi partas acelei armonii pe care ei o considera perfecta si care le distruge vietile de fiecare data cand se trezesc, in zgomot de nimic, intr-o inundatie de intuneric ce curge prin venele lor, tot mai puternic de fiecare data cand mai propun o noua lege pentru evolutia societatii umbrelor. Caci mintea lor a ucis lumina si acum asteptam zadarnic sa moara intunericul.
Cata drama, cat suspans intr o lume a umbrelor , intr-o realitate plata. Nu fac nimic decat sa se invarte untr-un cerc atat de stramt si atat de bine fortificat, intr-un cerc creat atat de inteligent, dar totusi atat de paradoxal, incat o multime de umbre nu ar avea nici o sansa sa-l sparga dar unui singur om nu i-ar trebui decat o picatura din transpiratia fruntii sale, o singura picatura de lichid pe care sa o arunce in zid.
Firea umana naturala este stapanita de ceea ce poate intr-o societate nu isi doreste.Interesul imediat si individual primeaza. Omul danseaza dupa ritmurile naturii, iar natura este indiferenta, plina de incertitudini, devastatoare asupra sa insasi. Ura, suspiciunea, dorinta de a domina , apararea cu pretul vietii a intereselor personale ... acestea sunt elemente ce definesc comportamentul unui individ intr-o comunitate pe care a format-o pentru concurenta.
Tot ceea ce nu este de dorit, este interzis ! De ce nu se incearca mai degraba sa fie interzisa interzicerea? De ce sa fim adeptii unui stoicism ipocrit intr-un mediu in care simplul fapt ca morala este un lucru demn de lauda,arata defapt lumea deplorabila in care traim ! Ceea ce nu este de dorit ar trebui sa fie deasupra dorintei! Ura trebuie canalizata in sensul util comunitatilor, ura nu trebuie interzisa ! Natura umana, poate ea fi interzisa? Cei care lupta pentru adevaruri absolute, unice si incontestabile sunt dusmanii vietii. Pentru ca viata sa fie perceputa asa cum e ea, pentru ca viata sa existe deci, are nevoie de moarte. Pentru ca moralitatea sa fie utila, are nevoie de imoralitate. Pentru ca adevarul sa satisfaca necesitudinile fiecaruia este nevoie, paradoxal, de o lipsa de adevar. Oamenii au conceptii despre viata diferite, moduri de viata diferite , si chiar un adevar absolut este interpretat de fiecare in mod diferit. Pentru ca fiecare sa fie fericit are nevoie de adevarul sau. In acest caz, lupta impotriva neadevarurilor nu este oare lupta impotriva Adevarului? Nu sunt ei dusmanii vietii?
Omul este prins de mediul in care traieste tocmai de ceea ce il poarta prin mediul in care traieste. Realitatea imediata primeaza. Corpul primeaza intelectului si metafizicului. Omul este prins in capcana materiei. Are nevoie de o bucata de plastic pentru care sa traiasca, pe care sa o dezvolte, sa o inmulteasca , sa o apere si pentru care sa-si dea viata eventual.
Doresc acum sa fac o comparatie a naturii umane cu cea a naturii umbrelor pentru a demonstra, sper eu mai bine, felul in care omul este prins intr-o lume a materiei care corupe. O materie care corupe intelectul, o materie care corupe spiritul! Astfel, gandindu-ne la umbre, trebuie sa facem referire la conceptul de lumina , la conceptul de intuneric si la conceptul de materie. Desigur ca intunericul si lumina sunt complementare in plan teoretic, au nevoie una de cealalta pentru a exista, daca ne referim strict la planul empiric, al materiei, putem observa intunericul si lumina in situatii diferite, existand una in lipsa celeilalte, insa daca ne referim la umbra acest lucru nu mai este posibil fara ajutorul unui intermediar, a unui corp. Astfel, umbra are nevoie de lumina, de intuneric si de un corp, de materie, pentru a se face observata.
Umbra unui copac are nevoie de acel copac pentru a exista !
Lumina Soarelui atinge Pamantul sub forma de "umbra", caci atinge mai intai copacul. Asadar putem distinge o serie a celora care se nasc, traiesc si mor sub acea umbra, poate inconstienti, poate indiferenti, sau poate prea ocupati de bucata lor de plastic. Si mai exista o serie a celora care vad copacul, constientizeaza ca umbra este doar o insula de intuneric intr-un ocean de lumina, insa prefera sa faca tot posibilul ca sa pastreze situatia asa. Poate ca ei au plantat copacul, ori din orgoliu ori din vointa de putere ! Asa cum acea umbra nu poate exista fara un copac, oamenii nu pot exista fara o bucata de plastic, fara proprietatea privata. Asadar nu sunt oamenii doar niste umbre?
Desigur ca instinctele legate de materie vor ramane tot timpul aceleasi, corpul, materia, copacul fiind aceleasi. Starea naturala a individului si dorintele si necesitudinile acestuia raman tot timpul aceleasi, altfel nicio filosofie despre fiinta nu ar mai avea sens. Instinctele nu trebuie inhibate, nu trebuie interzise, trebuie sa fie folosite. Insa modul in care acestea sunt folosite, interzise sau oprimate depinde de modul in care umbra se misca in functie de Soare. Altfel spus, modul in care oamenii traiesc depinde de ideologia specifica acelor vremuri. Filosofia Luminilor trebuie sa-si recunoasca vina de a fi controlat aceasta umbra, si mai mult, trebuie sa-si recunoasca vina de a fi inteles gresit natura umana.
"Aveti curajul de a va folosi propriul simt al ratiunii !" a spus Immanuel Kant. Ce-i indreptateste pe oameni oare sa aiba acest curaj? Ar trebui oamenii sa aiba acest curaj? Poti sa crezi in curajul unui individ care doreste sa atace un altul asemeni lui folosindu-se de o sabie pe care nu a manuit-o niciodata? O unealta pe care nu stii sa o folosesti nu devine ea oare o povara? De ce sa inspiri acest curaj unor indivizi care nu stiu sa se foloseasca de instrumentul ratiunii? Pentru ca ratiunea nu poate niciodata fi mai mult decat un instrument, iar acest lucru a fost acceptat de multi inaintea mea. Fiindu-i individului acordat acest drept de a se folosi de propria ratiune nu ar rezulta oare o serie de esecuri ideologice ori stiintifice? Si daca ratiunea este doar un instrument, indemnul de a se folosi de ratiune nu este oare la fel de nechibzuit ca indemnul de a se folosi de orice alt instrument pentru atingerea scopului fiecaruia?
"Evul Intunecat" nu a murit, continua prin Iluminism, prin Liberalism. Lumii ii dau astfel semnificatia de a fi un loc al umbrelor in miscare, mereu nelinistite, alergand spre un scop niciodata definit.
Calca peste aceste umbre, peste acest timp infasurat in scrum, pierdut intr-un pustiu sinistru. Candva a fost o gradina simpla , o utopie, o lume ideala din care tu ai decazut. Ai cazut dintr-un cer inalt in acest desert insorit si n-ai aflat adapost decat in cea mai adumbrita si mai mlastinoasa dintre padurile pamantului, in care doar doua animale mai traiesc: tigrul si gaurul, care indeamna la concurenta, in loc de cooperare, insa si acea concurenta este corupta. Gaurul ii este un mai bun prieten tigrului decat tigrul siesi. Cei care poseda aceleasi puteri nu mai pot avea incredere decat in cei asupra carora pot sa le exercite, si nu in cei cu care pot sa si le mareasca.
Calca totusi peste aceste umbre si nisipuri fara a deveni una din ele, nu fi partas acelei armonii pe care ei o considera perfecta si care le distruge vietile de fiecare data cand se trezesc, in zgomot de nimic, intr-o inundatie de intuneric ce curge prin venele lor, tot mai puternic de fiecare data cand mai propun o noua lege pentru evolutia societatii umbrelor. Caci mintea lor a ucis lumina si acum asteptam zadarnic sa moara intunericul.
Cata drama, cat suspans intr o lume a umbrelor , intr-o realitate plata. Nu fac nimic decat sa se invarte untr-un cerc atat de stramt si atat de bine fortificat, intr-un cerc creat atat de inteligent, dar totusi atat de paradoxal, incat o multime de umbre nu ar avea nici o sansa sa-l sparga dar unui singur om nu i-ar trebui decat o picatura din transpiratia fruntii sale, o singura picatura de lichid pe care sa o arunce in zid.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
