Turism Politic! O critica a pseudo-anarhistilor.

O precizare trebuie facuta inca de la inceput: turismul politic nu are absolut nicio legatura cu traseismul politic sau cu turismul electoral. Am ales sa incep o scurta analiza a turismului politic tocmai datorita abundentei de turisti in sfera politicului in general si in sfera activismului politic in special.

Tipul de activism politic pe care il am in vedere nu este nicidecum activismul liberal de tip hobby, reformist, lipsit de sens, impotent in ceea ce priveste schimbarea sociala si caricaturizat tocmai de media prin penibilitatea si ipocrizia campaniilor pe care le initiaza. Aceste papusi ong-iste prefera titulatura de activisti (ecologisti, voluntari, diferiti timizi care isi cauta campul social in interiorul caruia sa graviteze) asa cum o prefera si unii sustinatori inflacarati ai unor partide politice, care prin masochismul determinat de mersul la vot si frustrarile copilariei sunt inca intr-atat de naivi incat sa mai creada in ceea ce la televizor poarta numele de democratie. Inregimentarea sociala nu se poate numi activism politic; poate doar ignoranta!

In schimb, activismul politic la care ma refer este cel pentru care actiunea directa este primordiala si includ aici anarhisti, antiautoritari, antifascisti, activisti antimilitaristi, ecologisti si chiar marxisti sau comunisti, atragand atentia asupra folosirii prudente a termenilor "marxism" si "comunism". Cu toate acestea, analiza mea va avea in vedere doar cazul anarhistilor.

De ce turism politic? Am plecat de la semnificatia generala a notiunii "turist" care, intr-o exprimare mai vulgarizata, poate reprezenta un individ care viziteaza pentru o perioada determinata de timp o zona considerata atractiva, face o poza, are cateva amintiri placute sau/si neplacute, dupa care se intoarce la monotonia vietii sale cotidiene. Anarho-turismul, sau pseudo anarhismul, are in vedere acei indivizi care se considera anarhisti, se declara anarhisti, insa nimic din ceea ce fac nu vine sa confirme acest lucru, sau acei indivizi care, din motive complet imbecile, considera ca este mai important sa se lipseasca de aceasta "eticheta" de anarhist tocmai pentru ca este o eticheta, intrand desigur in categoria oamenilor cu eticheta "fara eticheta" - ceea ce este complet absurd pentru un individ logic, dar absolut firesc pentru ei. Insa, exemplarul cel mai frumos de studiat il reprezinta individul care devine anarhist!

Asadar, anarho-turistul este oricare individ care se regaseste in paragraful de mai sus. Desigur, complexitatea situatiilor sociale imi va putea oferi intr-o zi un nou tip de anarho-turist; deci nu am pretentia sa ma limitez doar la acele clasificari.

Apar in mediile anarhiste indivizi care se considera sau care se declara anarhisti si care, in afara faptului ca poarta haine negre, au probabil un patch pe haina si un sticker in buzunar, au auzit macar odata in viata de Bakunin, si se straduie din rasputeri sa simuleze cat mai multe atitudini specifice anarhistului - anti politie, anti ierarhie, anti autoritate, anti discriminare, etc. - nu este cu absolut nimic mai diferit fata de oricare alt cocalar, sau de oricare alta pitipoanca. La o prima vedere, unui anarhist i-ar veni sa bata un astfel de simulant si aici vorbesc din proprie experienta. Te calmezi o secunda si te gandesti ca ar putea fi un gabor, un securist dar stii ca e prietenul unui prieten si ca ar fi practic imposibil sa fie asa. Ai apoi o impresie ca ar putea fi doar un om prost, insa desigur iti apare la fereastra demult sparta a constiintei una dintre cele mai cliseistice prejudecati care iti spune sa nu judeci oamenii dupa aparente si care de multe ori inhiba capacitatea complet naturala a unui individ de a simti un altul.

Au trecut 2 secunde. Il ignori. Este doar un turist politic.

A avut cateva probleme de familie in copilarie - cam ca oricare alt copil -, nu a inteles prea bine sau deloc cum vrea "societatea" sa functioneze si inainte de a avea o intelegere proprie a gasit un pamflet, sau o caricatura scrisa de vreun alt "activist" in momentele in care se considera genial, si care i-a oferit o intelegere superficiala a contextului in care se afla, s-a speriat in acelasi timp in care a devenit entuziasmat ca poseda asemenea cunostinte pe care nu multa lume le are si ca orice turist veritabil si-a cautat o agentie de turism - haita, gasca, grupul, sau mai rau: organizatia. Destinatia si durata calatoriei lui politice va fi stabilita de aceasta haita, niciodata de el! Desigur, el considera ca a devenit anarhist, ca e liber, sau mai rau, ca defapt era anarhist de dinainte sa citeasca povestile respective.

Multa energie incepe sa se dezvolte in interiorul lui; energie care - ca oricare alt instrument - nu are valoare de sine statatoare, poate fi folosita sau irosita. In cazul lui functioneaza a doua varianta in timp ce considera cu tarie ca este extrem de eficient. Tocmai din cauza faptului ca nu detine nimic natural actiunile lui se transforma in manele - in acest caz, nu raguseli care se vor a fi muzica, ci accidente care se vor a fi acte strategice, copii nereusite ale actiunilor altora, fara a analiza daca actiunile acelor altora au un rost in situatia lor sau nu.

Incepi sa-l vezi in baruri intalnindu-se cu haita, consumand, ca orice spirit decadent, toate simbolurile capitalismului si ale nimicului: tigari in nestire ( dintr-o consideratie ca tigara si mai ales fumul de tigara ii confera o aura de intelectual); alcool (al carui consum devine actul cu care se incepe discutia si care o face mai apoi indescifrabila si inutila); iarba (pentru a sublinia zona ilegalitatii in care pluteste orice gest al sau); sau mai rau: "weedshop-uri" sau otrava de soareci ( din acelasi motiv pentru care consuma si iarba insa caracterizandu-se mai bine astfel: superficial).

Pana acum face absolut acelasi lucru pe care il face cocalarul sau pitipoanca, in schimb, ceea ce il diferentiaza este seriozitatea si importanta dezbaterilor in care se avanta. Desi ar putea fi considerate serioase sau importante, sau cel putin antrenante, aceste dezbateri sunt doar mijlocul prin care incearca sa le demonstreze celorlalti membri ai grupului "utilitatea" sa care va incepe sa devina indispensabila pentru haita. Initiativa individuala si curajul vor fi date naibii sau considerate adevarate atitudini autoritare, simptome ale comunismului de tip stalinist; cu toate ca initiativa individuala va continua sa existe, dar, din moment ce intotdeauna va fi initiativa individuala a aceluiasi inglodita in lipsa de curaj a celorlalti situatia va deveni intr-adevar stalinista sau cel putin de cacat, depinde de la caz la caz. Discutiile libere, directe, fara necesitatea convocarii unor "adunari populare" sau a unor "comitete centrale" vor fi considerate barfe.

Dar indeajuns cu toata analiza, sa trecem la actiune! "Directa", bineinteles! Incepe sa copie ceea ce vede la altii tocmai pentru ca insasi viata lui este o copie. Incepe sa citeasca destul de mult si carti chiar bune. Dar, degeaba pui pene pe curul unei doamne, niciodata nu va arata ca o lebada! Fiecare individ are la dispozitie nu doar stomacul din spatele locului in care ar trebui sa se regaseasca muschii abdominali, ci si un stomac al mintii; stomac care, la fel ca si celalalt, digera ceea ce tu consumi. Daca stomacul e bolnav iar corpul nu asimileaza toate vitaminele si mineralele de care ai nevoie ai pus-o. La fel se intampla si in cazul celalalt. In zadar citesti mult si bine daca stomacul mintii tale e incapabil sa digere informatia pe care tu i-o vari fortat pentru ca nu ai fost niciodata intr-atat de natural incat sa intelegi chestii, ci doar sa reproduci chestii. Deci el citeste oricum, nu-l poti opri. Incepi sa te minunezi din ce intelege el din lucrarile unor anarhisti ca Proudhon sau ale unor libertarieni ca Nietzsche.

Desi este orgasmat cand pune prima data mana pe o carte de-a lui Kropotkin sau Malatesta, in scurt timp devine un fin critic al teoriilor anarhiste, considerandu-i pe acestia doi invechiti, old-school, clasici, depasiti. Nu va renunta insa la tampeniile scrise de unii "activisti", dar va gasi indicat sa se uite la Tarnac Noua sau la Bonanno ca la niste "bakunini din inchisoare", ca la unii carora li se acorda deja prea multa importanta: "Au ei dreptate, dar nici chiar asa, sa nu ni-i transformam in lideri, sau idoli, ca ei asa au impresia ca dicteaza insurectia!". Asta e ceea ce eu numesc logica de fier : asa zis-a capacitate de a "extrage" (desi evident nu are de unde!) cacaturi dialectice dintr-o lucrare realista ca Insurectia care vine sau Tensiunea Anarhista. Toata contributia adusa criticii activismului si asteptarii actiunii de catre aceste lucrari este mutilata, strangulata.

E ora 20. Se inchide sala de lectura. In acest moment, el nu mai este doar un simplu anarhist, a devenit si intelectual. Are anumite actiuni de pus in practica in urma cartilor pe care le-a rasfoit. Desigur, din punct de vedere fizic, este absolut incapabil sa fuga de politie macar, dar mai ales sa se confrunte cu ea. Mult "efort" intelectual in schimb. Nicio incercare de antrenament fizic, sau atunci cand incearca arata si mai tare cat de turist este: i se pare o noua descoperire antrenamentul fizic asa cum i s-a parut cel intelectual, insa acesta il oboseste cu adevarat si atunci renunta. Are toate sansele sa devina anemicul sau distrusul de care rad fascistii si gaborii: un vegetarian slab, drogat, un punker fara prea mult creier, care incearca sa danseze cat mai frumos in propriul MTV pe care si l-a creat.

Cu toate acestea calatoria nu s-a terminat, de abia incepe! Continua sa copie ce fac ceilalti fara macar sa inteleaga, desi el este gata sa sara in cap pentru a-ti demonstra ca a inteles (si in unele cazuri a si sarit!). Apar dupa ceva timp bolile generate de turismul politic, manifestate prin dependenta de Cola, dependenta de iarba sau de weedshopuri, conturi pe Myspace sau alte retele sociale, aparitii cu "mancare" de la McDonalds la Food Not Bombs, aruncarea unui pumn in fata unei fete de catre un baiat tocmai pentru a demonstra ca nu este sexist, infiintarea unui ong pentru a "facilita" anumite cereri la administratia locala, renuntarea la anumite actiuni si atitudini, certuri si organizari de tabere in interiorul haitei fara capabilitatea de a le rezolva ci doar de a le amana, sentimente de paranoia si de acuta prostie cum ca ar fi singurii anarhisti din oras, etc.

Calatoria porneste, ca in cazul oricarui turist, dintr-un trend, dintr-o moda. Daca vara aceasta toata lumea merge la mare atunci vara acesta turismul politic acorda o deosebita importanta anarhismului. Nu va faceti probleme, logica folosita este perfecta!

Incepe sa organizeze actiuni impreuna cu haita. In acest moment turistul este ajuns la destinatie si incearca sa se bucure de distractiile oferite de aceasta calatorie. Mult entuziasm la inceput, mult curaj, mult optimism! Prea mult! Organizeaza o actiune (FNB, demo, etc) la fel cum si-ar organiza ziua de nastere! Nu anunta pe toata lumea, ca "nu toata lumea il cunoaste" si poate ca "nu toata este interesata". Incearca la aceasta serbare, pe care el o numeste actiune, sa se simta cat mai bine, sa fie ceva de care sa isi aduca aminte cu placere, sa se simta impacat cu sine ca a facut si el ceva pentru "cauza" ( care cauza ?), sa isi demonstreze lui si celorlalti ca actiunea este chiar ultra revolutionara, super eficienta si demna de continuat. In momentul in care calatoria se incheie - si se incheie cand se destrama haita, sau cand decide haita ca nu mai este la moda - actiunea, exact acea actiune ultra revolutionara, devine reformista, ineficienta, fara niciun motiv pentru care ar trebui continuata.

Calatoria poate fi incheiata si de fortele de ordine - nimic mai jalnic! O scurta bataie primita de la un mascat (cum altfel sa traduci "riot cop" in romana; ma refer la porcii de la interventie), o simpla amenda primita de la un sectorist, chiar o amenintare de la mama sau de la scoala - "Baiete, termin-o cu prostiile!" -. Dupa ce aceste "represalii" se termina, inventeaza un termen mai sofisticat care sa justifice, chiar si lui, renuntarea la actiunile si atitudinile anarhiste. Se uita in calendar, vede cand a luat bataia, amenda, amenintarea - marti, 14 octombrie de exemplu - , si scoate duma: atmosfera post marti, sau atmosfera post octombrie! Atmosfera postoctombrie este prielnica si specifica anaerobilor! Nici urma de vitalitate!

Cat despre inceperea calatoriei, aceasta poate fi facuta si din alte motive, nu doar ca rezultat al modei. Poate fi urmata din frustrare, sau frica, sau slabiciune. E adolescentin asa desi are poate peste 17 ani. Are cativa prieteni dar nu foarte multi. Nu stie sa faca nimic special, deci la scoala nu se poate lauda cu nimic decat poate cu indrazneala cu care ii spune profesorului ca nu si-a facut nici astazi tema. Scenariul este acelasi: da peste foaia scrisa de "activistul" care se considera genial in momentul in care a scris-o, isi anunta acei putini prieteni, care is la fel ca el si atunci se creaza un teribil sentiment de solidaritate intre ei. Construiesc imediat o enclava pe care o numesc comuna. Nimeni nu intra, nimeni nu iese. Din copiii banali devin ingamfati si foarte interesanti, din cauza sentimentului de siguranta oferit de haita si a sentimentului de superioritate oferit de acea bucata de fanzina, sau de un film prost. Cresc si trec prin cateva experiente impreuna ce vor reprezenta mai tarziu motivul pentru care oricine dintre ei poate face absolut orice prostie, dar pentru ca este "camaradul" lor nu va trebui criticat. Neoneamuiala i-as spune, avand in vedere ca nepotismul institutionalizat este totusi ceva mai serios decat acest tip de nepotism consolidat de ei.

Ii intalnesti in acelasi bar. Ii poti auzi chiar si cand nu sunt acolo. Invata de la cei mai experimentati, exact ca o haita de marxisti! Ce spune cel mai experimentat? Cel care a indurat multe, care are peste 30 de ani si care atunci pe cand era el un propagandist anarhist tu erai doar un copil anemic care se juca pe calculator sau care se masturba excesiv. Liniste, sa auzim ce spune: "Anarhia este doar o caramida care sta la temelia unui individ. E bine sa o ai dar, dupa o varsta, trebuie sa te maturizezi". Sa mori tu?

Au comandat doar in seara asta la bar mai mult decat imi permit eu intr-o saptamana intreaga, dar sunt anticapitalisti. Au ajuns la concluzia ca nu pot elimina consumul, ce rost mai are sa-l limiteze? Asteapta anarhia cum ar astepta un cre(s)tin venirea a doua sau cum ar astepta o fosila trotkista revolutia permanenta. Dar, "actioneaza direct"! Chiar prin gestionarea vietii lor de zi cu zi demonstreaza asta! Traiesc aceleasi vieti pe care le traiesc cocalarii si pitipoancele dar discuta altceva! Se declara impotriva conventiilor si a normelor sociale dar cand vine Craciunul sau Revelionul organizeaza "petreceri alternative", chiar din pura coincidenta. Sarabatoresc defapt acelasi lucru, si anume ca Pamantul s-a invartit in jurul Soarelui in continuu de peste 4 miliarde de ani, ca timpul trece, ca nimic.

Pe langa toate aceste lucruri nu uita niciodata sa se ocupe de "viitorul" lor. Declara ca nu sunt interesati in urmarirea unei cariere anume, dar ii regasesti pe unii dintre ei in prima banca la cursuri incercand sa dea cele mai tampite raspunsuri profesorilor doar pentru a demonstra ca nu exista intrebari la care nu au raspunsuri, pentru a le atrage atentia intr-un mod placut, pentru a avea o nota care sa-i onoreze si de care sa fie mandri, care sa le "legitimeze" alte viitoare interventii in acel domeniu. Declara ca nu este interesat de cariera, dar este tocilarul par excellence!

Sunt insa si turisti mai revolutionari de atat! Se lasa de scoala. Cel mai probabil din lene, pentru ca nu fac nimic altceva dupa scoala, nici pentru ei, nici pentru "cauza", dar ei spun ca s-au lasat "din principiu". Inainte de a fi incercat sa-si injoseasca profesorii, sa le demonstreze ca institutia de cacat pe care o reprezinta nu face decat instructie si indoctrinare, inainte de a fi incercat sa infecteze scoala cu "virusul anarhist", ei afla ca ar fi mai interesant sa nu faca nimic.

Continua in "organizarea rezistentei". Nu sunt in stare sa vorbeasca liber ceea ce ii deranjeaza, nu sunt in stare sa se tina de ceea ce si-au propus sa faca, nu sunt in stare sa isi rezolve conflictele dintre ei, dar se gandesc ca le-ar trebui un house project, sau un squat. Cu chirie bineinteles, ca niciunul dintre ei nu e defapt in stare sa squateze intr-adevar o cladire! Ar putea un house project vreodata sau vreun squat sa elimine turistii politici? Mai ales atunci cand ei vor ca acolo sa organizeze "concerte" sau "librarii anarhiste", sau vor doar sa aiba un loc unde sa locuiasca, nu pentru ca nu ar avea unde locui, ci pentru ca acasa locuiesc cu parintii, ceea ce nu e foarte "cool" la varsta lor. Inteleg bucuria unui concert atunci cand ai pentru ce sarbatori sau pentru cine - poate un camarad iesit din inchisoare, poate o demonstratie de succes, poate un act de propaganda eficient- dar nu inteleg serbarile "preventive". Cat despre "librariile anarhiste" - sa nu fiu inteles gresit, drept dovada scriu, deci contribui la asemenea librarii - dar la ce bune in cazul turistului politic? Sa stea drept bilet de calatorie pentru un alt distrus care nu s-a hotarat inca ce lucru interesant sa mai faca? Daca ei, turistii politici, nu au stomacul mintii, filtrul, indeajuns de tare incat sa digere anarhia, cu ce i-ar putea ajuta pe altii? Mai degraba ar incerca sa se ajute pe ei insisi mai intai!

Totul amuzant pana acum, mai grav este cand ii vezi participand la marsuri ale fascistilor. Azi unul! Maine poate inca unul! Ce sa-i faci, i-au gresit destinatia cei de la agentie.

Trebuie sa recunosc, acest text nu ar fi fost niciodata intr-atat de minunat si de apropiat de realitate daca nu as fi avut mandria, onoarea si marea fericire de a intalni asemenea exemplare!